De când tot zic că voi posta un subiect pe tema prieteniei! Eu încerc s disec problema, să-mi expun o părere că de rezolvat nu o văd rezolvată, mi se pare imposibil de schimbat în acest caz concepţia tuturora!
Dar mai întâi ce însemnă prietenie? Să aruncăm un ochi în dicţionar:
PRIETENÍE, prietenii, s. f.
Sentiment de simpatie, de stimă, de respect, de ataşament reciproc care
leagă două persoane; legătură care se stabilește între persoane, pe
baza acestor sentimente; amiciție, prieteşug.
Aha... deci prieteni pot fi numiţi persoane de la simplii colegi de clasă, de muncă, vecinii de cartier până la cei dedicaţi unii altora, precum fraţii de sânge. Da, se pare că este un termen general, în care poţi include atât o persoană pe care ai adăugat-o pe facebook sau messenger şi cu care nu vorbeşti decât din an în Paşte, cât şi persoane de încredere, de care ai nevoie mereu pentru a trece peste multe momente.
Ar fi frumos să fie aşa de simplu: prietenie=amiciţie=tovorăşie. Însă mulţi fac confuzii între dragoste şi prietenie, ridicând pe trepte diferite prietenia faţă de amiciţie (chiar la acelaşi nivel cu dragostea). "Aaa, păi eu aş fi vrut să fim doar amici! Deci chiar nu mă asteptam la asta din partea ta...eu am deja prieten!" - de parcă amic ar însemna o relaţie inferioară celei de prietenie, iar "prietenie" ar însemna "dragoste". Sau cum mai spun unele persoane, de parcă de fiecare dată sentimentele apar din cauza "unei imaginaţii bolnave", nu ca feed-back unor gesturi evidente din partea celorlalţi.
Pur şi simplu, mă închin când aud pe cineva că stă cu altă persoană de ani, are relaţie cu acea persoană şi cu toate acestea îi spune doar prieten/ă. Oare când ajungi la rangul de iubit? Am ajuns să-mi fie teamă să spun că o prietenă mi-a recomandat ceva sau că am discutat cu ea ceva, pentru a nu fi întrebat imediat apoi de cât timp sunt în relaţie cu ea.
Fraţilor, întelegeţi şi voi odată! PRIETEN=AMIC (oricât de apropiat/depărtat este), iar o relaţie mai complexă există cuvântul IUBIT. Ce? Vă e frică să nu fiţi excluşi din grupurile de prieteni pentru că sunteţi cuplaţi serios? Ok, atunci continuaţi să spuneţi că aveţi "prieteni" de fiecare dată, să se înteleagă că zburaţi din floare în floare şi nu vă puteţi implica în ceva serios!
Această dorinţă de a savura gustul iubirii, însă fără a-ţi asuma nişte răspunderi pe termen lung, se pare că este des întâlnită atât la fete cât şi la băieţii. A profita de moment, a fi aventurier/ă, uneori chiar până în extrema de a-ţi fi indiferent de ce simte celalalt.
Da, corect, nu toţi suntem la fel, mai sunt şi persoane care îşi asumă răspunderi pe termen lung... dar oare câţi ştiu în ce se implică? "Nu mai contează în ce te implici, omule, trăim într-un univers contratimp!" - cam asta aţi spune, nu-i aşa? De la primele mesaje schimbate pe reţeaua de socializare, foarte mulţi se gândesc la o relaţie serioasă şi la prima/ele întâlniri deja fac propuneri de relaţie (unii cu adevărat atraşi de ceea ce au întâlnit, însă facând confuzie între atracţie fizică şi dragoste, între a place şi a iubi). Repede, repede, repede, să nu muriţi singuri! Şi vă miraţi că de ce eşuaţi aşa uşor!
Una este să cunoşti, să te întâlneşti cu o persoană cu gândul că dacă în sfârşit ai tras lozul norocos la "loteria dragostei" şi să ajungi să-ţi fie modificate comportamentul şi gândirea, să visezi şi să interpretezi subiectiv ( "imaginaţia bolnavă" ) şi cu totul altfel este atunci când cunoşti persoana de mai mult timp ( dintr-un anumit grup de prieteni să zicem ) şi petreci alături de ea ( şi ceilalţi ) momente prin care aflaţi reciproc ce obiceiuri, defecte/puncte forte etc. aveţi, fără o intenţie concretă de a lega o relaţie specială.
Jumătatea ţi-o vei găsi în cercul de prieteni foarte apropiaţi, cei care te-au acceptat aşa cum eşti, te ajută cand ai nevoie şi sunt sinceri cu tine. Nu o alegi ca la loto "acum e momentul să extragem bila norocoasă", ci iese ea în evidenţă faţă de ceilalţi pentru că ştie să te ajute să treci peste orice moment, ştie să aibe grijă de tine, îţi înţelege şi respectă ideile, ştie să-ţi facă fiecare moment petrecut alături mai dulce. Gândeşte-te că atunci când vrei să faci alegerea asta, decizi practic cu cine vei împărţi tot restul vieţii tale, pe cine va trebui să accepţi o viaţă întreagă şi dacă aceea persoană te va putea inghiţi o viaţă întreagă (poate aici bat firul în 4).
Mulţi spun că se plictisesc, că dragostea e doar un foc de paie. Asta pentru că poate atracţia fizică le-a jucat o festă sau nu ştiu să savureze bucuria de a avea pe cineva alături, care ţine la ei nu neaparat pentru că ar fi frumoşi, ci pur simplu, pentru că formează o familie. Da, totul devine ceva obisnuit, dar persoana aia cu care ramai e ceva foarte apropiat, mai apropiat decât părinţii. Cum te-ai plictisi dacă ai realiza faptul că persoana aceeaa este singura care ştie toate acele detalii (intime) despre tine şi le acceptă, că a devenit o parte tine iar tu ai devenit o parte din ea?
Ca să ajungeţi aici, la un ataşament atât de puternic, credeţi-mă că nu este de-ajuns o primă şi simplă întâlnire cu temă principală: "Vrei să fim împreună?/ Vrei sa fii iubita mea?" etc.
Ar fi frumos să fie aşa de simplu: prietenie=amiciţie=tovorăşie. Însă mulţi fac confuzii între dragoste şi prietenie, ridicând pe trepte diferite prietenia faţă de amiciţie (chiar la acelaşi nivel cu dragostea). "Aaa, păi eu aş fi vrut să fim doar amici! Deci chiar nu mă asteptam la asta din partea ta...eu am deja prieten!" - de parcă amic ar însemna o relaţie inferioară celei de prietenie, iar "prietenie" ar însemna "dragoste". Sau cum mai spun unele persoane, de parcă de fiecare dată sentimentele apar din cauza "unei imaginaţii bolnave", nu ca feed-back unor gesturi evidente din partea celorlalţi.
Pur şi simplu, mă închin când aud pe cineva că stă cu altă persoană de ani, are relaţie cu acea persoană şi cu toate acestea îi spune doar prieten/ă. Oare când ajungi la rangul de iubit? Am ajuns să-mi fie teamă să spun că o prietenă mi-a recomandat ceva sau că am discutat cu ea ceva, pentru a nu fi întrebat imediat apoi de cât timp sunt în relaţie cu ea.
Fraţilor, întelegeţi şi voi odată! PRIETEN=AMIC (oricât de apropiat/depărtat este), iar o relaţie mai complexă există cuvântul IUBIT. Ce? Vă e frică să nu fiţi excluşi din grupurile de prieteni pentru că sunteţi cuplaţi serios? Ok, atunci continuaţi să spuneţi că aveţi "prieteni" de fiecare dată, să se înteleagă că zburaţi din floare în floare şi nu vă puteţi implica în ceva serios!
Această dorinţă de a savura gustul iubirii, însă fără a-ţi asuma nişte răspunderi pe termen lung, se pare că este des întâlnită atât la fete cât şi la băieţii. A profita de moment, a fi aventurier/ă, uneori chiar până în extrema de a-ţi fi indiferent de ce simte celalalt.
Da, corect, nu toţi suntem la fel, mai sunt şi persoane care îşi asumă răspunderi pe termen lung... dar oare câţi ştiu în ce se implică? "Nu mai contează în ce te implici, omule, trăim într-un univers contratimp!" - cam asta aţi spune, nu-i aşa? De la primele mesaje schimbate pe reţeaua de socializare, foarte mulţi se gândesc la o relaţie serioasă şi la prima/ele întâlniri deja fac propuneri de relaţie (unii cu adevărat atraşi de ceea ce au întâlnit, însă facând confuzie între atracţie fizică şi dragoste, între a place şi a iubi). Repede, repede, repede, să nu muriţi singuri! Şi vă miraţi că de ce eşuaţi aşa uşor!
Una este să cunoşti, să te întâlneşti cu o persoană cu gândul că dacă în sfârşit ai tras lozul norocos la "loteria dragostei" şi să ajungi să-ţi fie modificate comportamentul şi gândirea, să visezi şi să interpretezi subiectiv ( "imaginaţia bolnavă" ) şi cu totul altfel este atunci când cunoşti persoana de mai mult timp ( dintr-un anumit grup de prieteni să zicem ) şi petreci alături de ea ( şi ceilalţi ) momente prin care aflaţi reciproc ce obiceiuri, defecte/puncte forte etc. aveţi, fără o intenţie concretă de a lega o relaţie specială.
Jumătatea ţi-o vei găsi în cercul de prieteni foarte apropiaţi, cei care te-au acceptat aşa cum eşti, te ajută cand ai nevoie şi sunt sinceri cu tine. Nu o alegi ca la loto "acum e momentul să extragem bila norocoasă", ci iese ea în evidenţă faţă de ceilalţi pentru că ştie să te ajute să treci peste orice moment, ştie să aibe grijă de tine, îţi înţelege şi respectă ideile, ştie să-ţi facă fiecare moment petrecut alături mai dulce. Gândeşte-te că atunci când vrei să faci alegerea asta, decizi practic cu cine vei împărţi tot restul vieţii tale, pe cine va trebui să accepţi o viaţă întreagă şi dacă aceea persoană te va putea inghiţi o viaţă întreagă (poate aici bat firul în 4).
Mulţi spun că se plictisesc, că dragostea e doar un foc de paie. Asta pentru că poate atracţia fizică le-a jucat o festă sau nu ştiu să savureze bucuria de a avea pe cineva alături, care ţine la ei nu neaparat pentru că ar fi frumoşi, ci pur simplu, pentru că formează o familie. Da, totul devine ceva obisnuit, dar persoana aia cu care ramai e ceva foarte apropiat, mai apropiat decât părinţii. Cum te-ai plictisi dacă ai realiza faptul că persoana aceeaa este singura care ştie toate acele detalii (intime) despre tine şi le acceptă, că a devenit o parte tine iar tu ai devenit o parte din ea?
Ca să ajungeţi aici, la un ataşament atât de puternic, credeţi-mă că nu este de-ajuns o primă şi simplă întâlnire cu temă principală: "Vrei să fim împreună?/ Vrei sa fii iubita mea?" etc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu